Într-o lume în continuă schimbare și complexă din punct de vedere contractual, cabinetul nostru de avocat vă oferă un serviciu esențial: redactarea/analiza și interpretarea contractelor încheiate între profesioniști și consumatori.
Reglementarea clauzelor privind condițiile și termenii standard dintr-un contract este concepută pentru a proteja consumatorii. Aceștia adesea nu au aceeași expertiză legală sau putere de negociere ca și profesioniștii sau companiile cu care intră în contacte. Prin reglementarea și supervizarea acestor termeni standard, se urmărește asigurarea unui echilibru mai just și a unei protecții adecvate pentru consumatori în relațiile contractuale.
Pentru profesioniști, aceasta înseamnă că trebuie să fie atenți la modul în care redactează și aplică aceste clauze standard în contractele cu consumatorii, asigurându-se că sunt conforme cu prevederile Codului Civil Olandez. În plus, anumite clauze considerate abuzive sau nerezonabile pot fi declarate nule sau anulabile, conferind consumatorilor dreptul de a contesta aceste clauze în instanță.
Pentru consumatori, această reglementare oferă un nivel suplimentar de protecție, asigurându-se că sunt informați corespunzător despre termenii și condițiile contractelor pe care le semnează și că au resursele necesare pentru a contesta orice clauze nerezonabile sau abuzive.
Este important pentru ambele părți – atât profesioniști, cât și consumatori – să fie conștiente de aceste reguli și să se asigure că acestea sunt respectate în contractele lor, pentru a evita litigiile potențiale și pentru a asigura o relație contractuală echitabilă și transparentă.
De ce este vital acest serviciu pentru dumneavoastră?
Contractele pot fi adesea complicate și pline de termeni tehnici, greu de înțeles pentru cei neavizați. Multe dintre aceste contracte sunt concepute să avantajeze partea profesionistă, lăsând consumatorul într-o poziție vulnerabilă. Prin serviciul nostru, ne asigurăm că drepturile și interesele dumneavoastră sunt protejate și respectate, oferindu-vă claritate și înțelegere asupra angajamentelor contractuale.
Pe de altă parte, ne adresăm și companiilor ce redactează aceste contracte, pentru a asigura respectarea legislației olandeze astfel încât să asigure relații contractuale echilibrate și să evite litigii viitoare.
Ce vă oferim concret?
Analiză detaliată a contractului: Examinăm fiecare clauză pentru a vă asigura că înțelegeți pe deplin termenii și condițiile.
Identificarea clauzelor potențial abuzive: Vă ajutăm să recunoașteți clauzele care ar putea fi considerate nerezonabile sau neechitabile.
Consiliere pentru negocieri: Vă oferim suport în negocierile contractuale, asigurându-vă că obțineți cele mai favorabile termene.
Clarificări și recomandări personalizate: Fiecare situație este unică, iar sfaturile noastre sunt personalizate pentru a se potrivi nevoilor dumneavoastră specifice.
Pentru mai multe informații sau pentru a programa o consultație, vă rugăm să ne contactați prin datele de contact afișate pe site-ul pocovnicu-law.com.
În continuare doresc să subliniez unele aspecte relevante pentru încheierea unui contract dintre un profesionist (denumit în legislația olandeză utilizator) și consumator (denumit contraparte în legislația olandeză):
Codul civil olandez (denumit în continuare CCO) reglementează detaliat noțiunea de contract și clauzele contractuale ce pot fi stabilite de părți. Într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist există o serie de clauze standard denumite “termeni și condiții standard” prescurtate în continuare sub forma TCS. Conform art. 6:231 lit. a din CCO, aceste clauze (TCS) formează corpul comun al mai multor contracte și trebuie formulate într-o manieră clară și fără ambiguități. Aceste clauze sunt aplicabile prin simpla menționare a lor, câtă vreme au fost aduse la cunoștința consumatorului;
Cu toate acestea potrivit articolului 6:233 CCO clauzele din TCS sunt anulabile:
- dacă creează o situație de dezechilibru, în sensul stabilirii unor obligații nejustificat de grele/ împovărătoare pentru consumator;
- dacă profesionistul nu a oferit consumatorului o oportunitate rezonabilă de a lua cunoștință de conținutul termenilor și condițiilor standard aplicabile.
Această oportunitate de a lua cunoștință de termenii și condițiile standard utilizate este atent definită și i se acordă o importanță deosebită de legiuitor, având în vedere că potrivit art. 6:232, acestea sunt aplicabile și doar prin simpla lor menționare în contract, fără a fi detaliate.
Astfel, potrivit art. 6:233 CCO, litera b, se consideră că profesionistul a oferit consumatorului oportunitatea de a lua cunoștință de TCS dacă:
- i-a înmânat acestuia TCS înainte sau la încheierea contractului, în scris sau printr-o altă modalitate;
- i-a făcut cunoscut consumatorului înainte de încheierea contractului că TCS sunt disponibile la Cameră de Comerț sau la Registratura unui anumit tribunal judiciar, și că acestea vor fi trimise la prima cerere, în situația în care comunicarea potrivit lit.a nu este rezonabil posibilă.
- a pus la dispoziția consumatorului prin mijloace electronice de comunicare înainte sau la încheierea contractului în așa fel încât acești TCS să poată fi salvați de către consumator, pentru a fi studiați
- i-a făcut cunoscut consumatorului înainte de încheierea contractului unde pot fi inspectați TCS, prin mijloace electronice de comunicare, și că acestea îi vor fi trimise, la cererea sa, prin mijloace electronice de comunicare sau în alt mod, în situația în care comunicarea potrivit lit.c nu este rezonabil posibilă.
În consecință, dacă TCS nu au fost aduse la cunoștința consumatorului înainte sau la încheierea contractului, sau dacă nu au fost transmise, la cererea consumatorului, fără întârziere și pe cheltuiala profesionistului, clauzele sunt anulabile.
Modalitățile de aducere la cunoștință prin mijloace electronice, menționate la pct. c și d sunt aplicabile doar în situația în care contractul în cauză este încheiat prin mijloace electronice de comunicare. În caz contrar, este necesar consimțământul expres al consumatorului pentru furnizarea TCS prin mijloace de comunicare electronică.
Foarte important de știut este faptul că potrivit cu art. 6:235 coroborat cu articolul 3:52 alin.1 lit. d termenul de prescripție pentru anularea unui act juridic anulabil pentru încălcarea normelor mai sus analizate, începe să curgă de la ziua următoare celei în care o clauză din TCS aplicabile a fost invocată pentru prima dată (de către profesionist).
Dincolo de libertatea părților de a contracta în această materie legiuitorul, conform recomandărilor și normelor adoptate și la nivelul Uniunii Europene, pentru a preveni producerea unui dezechilibru între părțile contractuale, a stabilit o serie de clauze strict prohibite (art. 6:236 denumite “lista neagră” care sunt considerate întotdeauna împovărătoare) sau o serie de clauze prezumate a fi împovărătoare (art. 6:237 denumite “lista gri”).
În materialele următoare voi posta în traducere aceste articole foarte importante din Codul civil olandez (CCO), pentru a fi cunoscute și ușor de identificat în contractile încheiate de consumatori.